Scena începe într-un hol de casă tipică americană, în fața unei uși de lemn care nu se știe către ce duce. O mamă este condusă la acea ușă de întreaga familie: un soț care încearcă să fie tare pentru copii și doi copii înlăcrimați. Mama are lângă ea un geamantan uriaș. Își îmbrățișează soțul, apoi pe fiecare dintre copii, spunându-le să fie cuminți și să o aștepte. Când dă să ridice geamantanul și să deschidă ușa, unul dintre copii i se aruncă de gât disperat, urlând: ”Nu pleca, mami, te rog!”. Soțul reușește să desprindă plodul din strânsoarea aplicată mamei, iar aceasta iese, în sfârșit, izbucnind în hohote în timp ce închide ușa în urma ei.

Ce v-am povestit mai sus este o reclamă. Ghiciți la ce? Ei bine, la un medicament împotriva constipației. Amuzant și eficient, nu? Îți rămâne întipărit în minte și e inteligent într-un mod deloc scârbos, cum poate deveni din cauza produsului care trebuia promovat. Din păcate, așa fac reclame străinii. La noi, o lege (ca de obicei) veche și depășită în domeniu a aruncat pe piața media o puzderie de reclame la medicamente, care mai de care mai oribilă și mai nerecomandată pentru privit în timpul mesei, al clipelor în familie sau, la naiba, de neprivit în general. Uitându-te la televizor în România rămâi cu impresia că toate medicamentele din industria farmaceutică vizează afecțiuni rușinoase (diaree, constipație, flatulențe, impotență, miros neplăcut al genitalelor etc.) și, desigur, cu a doua impresie că publicitarii românești sunt niște cretini siniștri. De la fata mai veche care se plânge de ”mirosul neplăcut în zona intimă” în timp ce fața îi e blurată de zici că cine știe ce crimă a comis, la cea dintr-o reclamă nouă pe care cu siguranță o știți, care se plânge că ”nu știe ce se întâmplă cu vaginul meu”, publicitatea românească este dominată de o combinație de mârlănie cu lipsă totală de imaginație.

Culmea e că, în țările normale la cap, reclamele la produse pentru nevoi sau afecțiuni rușinoase sunt cele mai bune, tocmai pentru că tonul abordat poate fi ușor schimbat înspre (auto)ironie și sarcasm. Într-o reclamă străină la tampoane, de pildă, ni se arată cum prezentarea (la tablă, în fața unei săli pline de femei) a unui nou tip de tampon se soldează cu aplauze furtunoase din sală. Când camera se mută pe public, observăm că doamnele din sală nu își mișcă mâinile (deși aplauzele se întețesc), ba chiar unele lasă capul în jos rușinate, semn că aplauzele vin de altundeva. Nu e greu, din contră. Important e că nu e scârbos și, chiar mai important, este și infinit mai eficient. Din păcate, creativii români au nevoie de niște medicamente pentru deconstiparea creierelor.