Contractele de la Bolboşi, pe masa Poliţiei Economice
Contractele de peste 20 de miliarde de lei vechi, fără surse de finanţare, dar izvor de penalităţi, de la primăria Bolboşi au ajuns pe masa Poliţiei Economice. Primarul din comună Gheorghe Bilea încă plăteşte penalităţi la aceste contracte şi periodic are conturile blocate. „De o săptămână contractele au ajuns la Poliţia Economică. Acum a mai apărut o firmă, Tam-Tam, cu un contract de 83 de milioane şi penalităţi de 340 de milioane pentru un studiu geodezic al pânzei freatice din Bolboşi. O să avem conturile blocate“, a declarat primarul Bilea. Între timp, primăria are restanţe la utilităţi, iar la Romtelecom are o eşalonare pe şase luni, de care cu greu se ţine. De fapt, în primele luni de mandat, Bilea a identificat toate aceste contracte pline de penalităţi, iar la un moment dat a vrut chiar să părăsească postul. Toate aceste datorii sunt lăsate de vechiul primar PSD, Viorel Croitoru.