Contractul pentru centura Târgu Jiului ar putea fi reziliat

Ritmul în care lucrează firma Secol la varianta de ocolire a municipiului Târgu Jiu lasă de dorit, iar prefectul de Gorj susține că ar putea fi reziliat contractul.

“După cum vedem cu toții, lucrările la centură merg pe loc sau chiar deloc”, așa a caracterizat prefectul de Gorj, Cornel Răducan Morega, ritmul de lucru.

Acesta a spus că lucrurile se vor urni, pentru că ceea ce se întâmplă acum este o bătaie de joc la adresa tuturor. “Se poate ajunge la rezilierea contractului”, a mai spus prefectul.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat pe 15 iunie 2021 un act adițional la contractul de finanțare pentru „Construcția variantei de ocolire Târgu- Jiu- Faza II”.

Potrivit actului adițional, drumul început de un alt constructor în 2014 ar trebui finalizat până la 31 decembrie 2023.

“Valoarea totală a Contractului de Finanțare este de 313.013.430,18 lei. Valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională este în sumă de 263.204.608,74 lei, echivalentă cu 85% din valoarea totală eligibilă. Valoarea co-finanțării eligibile a Beneficiarului este în sumă de 39.480.691,31 lei, echivalentă cu 15% din valoarea totală eligibilă”, se arată în document. 

În contractul inițial, cel din 2014, valoarea era de 151.211.642,17 lei fara TVA, constructorul COLLINI LAVORI SpA având 24 de luni termen de execuție. Acesta a abandonat lucrările în 2016.

Varianta de ocolire a municipiului Târgu Jiu are o lungime de aproape 20 de kilometri.

Vizualizări: 2,979

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: