Control ANAF la două bănci care susţin că nu au profit

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat verificări la două din băncile care activează în România şi nu sunt pe profit, pentru a vedea ce se întâmplă acolo, a declarat, duminică seara, premierul Mihai Tudose.  Din 36 de bănci cu activitate în România, „18 sunt pe profit şi 18 nu”, a mai spus primul ministru. „Eu cred că trebuie să le ajutăm (...) poate facem o fundaţie să le dăm nişte bani că, înţeleg că ei au venit aici să ne ajute, să, nu ştiu, sunt subsidiare ale Crucii Roşii sau, pur şi simplu, au venit aici crezând că toţi suntem cu tricouri cu: fraierii noştri  ANAF-ul a început controlul la două dintre ele să vadă cum şi ce se întâmplă. Eu vă spun foarte sincer şi-mi asum, o să ajungem până a la ieşi public şi a spune: domne, băncile astea nu au profit, de un an, de doi, de trei, de patru, nu ştiu dacă este foarte «seif» să vă ţineţi economiile acolo. (...) Iertaţi-mă, e o bancă, dacă ea nu are profit, e pe pierdere, păi nu riscă să intre în faliment?”, a precizat Mihai Tudose, la Antena 3, citat de Agerpres. Întrebat dacă este „o şmecherie” din partea băncilor respective şi cu concursul cui s-a ajuns la această situaţie, premierul a răspuns: „O, da. A statului, în general”.

Vizualizări: 2,213

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: