Control de la UEFA la stadionul pandurilor

UEFA inspectează stadioanele propuse de echipele calificate în Europa League pentru a disputa acolo jocurile din tururile preliminarii sau din play-off. Pandurii a propus stadionul din Severin pentru disputarea jocului din turul trei preliminar al competiţiei. În inspecție la Severin au fost Tero Auvinen – delegat UEFA specializat pentru inspecţia stadioanelor din Finlanda şi Sorin Cojocaru – ofiţer de securitate al FRF şi inspector UEFA, precum şi o delegaţie a clubului Pandurii formată din: Mihai Stelescu – secretar general al clubului Pandurii, Daniel Băloi – responsabil cu licenţierea al clubului Pandurii, Vasile Tâlvescu – ofiţer de securitate al clubului Pandurii, Monalisa Popescu – coordonator al biroului de presă al clubului Pandurii, Lucian Calotă – Ticketing manager Pandurii Târgu Jiu, precum şi reprezentanţi ai administraţiei stadionului din Severin. Reprezentanţii forului european au inspectat întregul stadion, cu tribune, zone de parcare, zone pentru carele tv şi pentru presă, vestiarele pentru jucători şi arbitrii precum şi celelalte anexe ale stadionului. Delegatul finlandez Tero Auvinen va întocmi un raport în care va prezenta comisiei de omologare a UEFA, care va lua o decizie. (A.P.)

Vizualizări: 306

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: