Control judiciar pentru bătăușii din sala de jocuri

Trei tineri care s-au bătut marți într-o sală de jocuri, situată în zona de sud a municipiului Târgu Jiu, au ajuns în arest pentru 24 de ore. Ulterior, scandalagiii au fost eliberaţi şi anchetaţi sub control judiciar. „Trei tineri, de 25, 32 și 37 de ani, toți din localitate, ar fi exercitat acte de violență unul împotriva celuilalt, în seara zilei de 9 mai, în jurul orelor 22, în timp ce se aflau în incinta unei săli de jocuri tip «slot machine», situată pe strada 9 Mai, din localitate, împrejurare în care au tulburat ordinea şi liniştea publică. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Față de cei trei a fost luată măsura reținerii pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Tinerii au fost audiați, joi, de procurori, care au dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. 

Vizualizări: 640

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: