Copiii cu dizabilităţi, ajutaţi să-şi dezvolte autonomia personală

Fundaţia „SOS Copiii Gorjului” a ajutat mai mulţi copii cu dizabilităţi, precum şi familiile lor prin intermediul unui proiect co-finanţat de Elveţia. Un număr de 31 de copii au participat timp de 11 luni la activităţi de formare şi dezvoltare a abilităţilor de viaţă independentă. De asemenea, aproximativ 90 dintre membrii familiilor acestora au participat la şedinţe de consiliere. Valoarea proiectului a fost de 83.300 CHF din care 74.970 CHF suportul elveţian şi 8.330 CHF contribuţia Fundaţiei „SOS Copiii Gorjului”.

Activităţile proiectului „Eu şi familia mea” i-au ajutat pe copiii cu dizabilităţi să-şi dezvolte autonomia personală, formându-şi abilităţi de autoservire, de autoîngrijire şi abilităţi igienico-sanitare. Capacitatea de comunicare a copiilor a fost dezvoltată prin activităţi specifice realizate în cadrul grupelor de lucru şi cu prilejul activităţilor derulate împreună cu copiii cu dezvoltare normală.

Copiii cu dizabilităţi, beneficiari direcţi ai proiectului, şi-au format abilităţi de socializare, participând alături de elevii şcolilor gimnaziale „Alexandru Ştefulescu”, „Sfântul Nicolae” şi „Pompiliu Marcea” din Târgu Jiu. „Copiii noştri au fost foarte bucuroşi să dea cu mopul, să măture, să folosească spray-ul de geamuri pentru că acasă nu sunt lăsaţi să facă astfel de activităţi. Eu au învăţat din abilităţile de comunicare să ceară şi să se autoservească”, a declarat Anamaria Şerbănete, psihopedagog al Fundaţiei „SOS Copiii Gorjului”.

Pe de altă parte, consilierea familială şi consilierea individuală, comunicarea dintre familii în cadrul grupurilor interfamiliale de discuţii, au condus la schimbări pozitive la nivelul fiecărei familii participante la proiect, cu impact direct asupra calităţii vieţii membrilor ei. „Proiectul s-a desfăşurat în cadrul unui program de cooperare elveţiano-român. A fost o concurenţă foarte mare pentru a câştiga acest proiect. Obiectivul general al proiectului a urmărit realizarea unei strategii de susţinere a copilului cu dizabilităţi şi a familiei lui, printr-o intervenţie integrată”, a declarat Doina Mihaela Cristea, coordonator proiect, preşedintele Fundaţiei „SOS Copiii Gorjului”.

Vizualizări: 245

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: