Copil căzut de la etaj

Un copil de aproape 3 ani a căzut miercuri de la etajul unui bloc din Rovinari. Micuțul se află pe patul de spital, iar medicii fac tot posibilul să îi salveze viața, conform managerului unității spitalicești.

Conform unor surse, a fost solicitat elicopterul SMURD pentru ca micuțul să fie transferat la un alt spital din țară.

actualizare: Copilul se juca singur în sufragerie, fereastra fiind deschisă. Copilul s-a urcat pe un ATV de jucărie și așa a reușit să se cațere pe fereastră.

“La faţa locului s-a deplasat echipa operativă care a constatat că în timp ce copilul se afla la domiciliu împreună cu mama sa, fiind lăsat nesupravegheat, a căzut pe gemul sufrageriei de la et. 4 al blocului, geam ce se afla în poziția deschis, rezultând vătămarea corporală a acestuia. Minorul s-a urcat pe geam după ce in prealabil s-a urcat pe un ATV de jucărie”, a transmis IPJ Gorj.

Băiețelul fost transportat cu ambulanța la Spitalul Orășenesc Rovinari, unde i s-au acordat îngrijiri medicale de specialitate, ulterior fiind transportat cu un echipaj medical la Spitalul Județean nr. 1 Craiova, unde urmează să-i fie efectuate investigații suplimentare.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Vizualizări: 6,520

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: