Copilul bătut de la Drăguţeşti, internat la Craiova

Trancău Alexandru, băiatul de doar 12 ani care a fost bătut cu bestialitate de către sora mai mare şi tată, se află în prezent internat într-un spital din Craiova pentru investigaţii suplimentare. Mama copilului s-a întors din ţară şi este în prezent alături de micuţ, la Craiova. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj, mama minorului doreşte să aibă în continuare grijă de el. ”Copilul este momentan internat împreună cu mama sa într-un spital din Craiova. Nu s-a întors în familie, instanţa poate să dispună întoarcerea lui în familie. Momentan el este tot cu măsură de protecţie la centrul de primiri în regim de urgenţă, dar este trimis pentru investigaţii suplimentare la un spital din Craiova, împreună cu mama lui, aceasta a ales să stea lângă el la spital, să-l supravegheze. Cei de la Medicina Legală din Craiova, atunci când ne-am dus şi a făcut a doua expertiză, ne-au recomandat să facem investigaţii suplimentare având în vedere traumele la care a fost supus copilul”, a spus Corina Drăgan, purtătorul de cuvânt al DGASPC Gorj.

Cert este că, dacă mama va dori să păstreze copilul lângă ea, va trebui să se adreseze instanţei şi să facă dovada că se poate ocupa de întreţinerea lui. ”Din câte ştiu, urmează să facă o solicitare către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj prin care spune că doreşte să se ocupe de creşterea şi îngrijirea copilului, face dovada faptului că are o locuinţă stabilă, că are venituri şi că poate să asigure copilului garanţiile morale necesare, iar instanţa va lua în calcul solicitarea dumneaei şi toate aceste documente care vin în sprijinirea cererii şi va dispune în consecinţă. Orice măsură de protecţie se reevaluează numai de către instanţă. Dacă va vrea să se ocupe de creşterea şi îngrijirea copilului va trebui să rămână în ţară”, a spus Corina Drăgan.

Trancău Alexandru a ajuns în grija DGASPC Gorj după ce, timp de două zile, a fost bătut cu parul şi ars cu vătraiul încins la sobă de către sora lui. Bătaia cruntă a fost continuată apoi de tată care i-a aplicat copilului nenumărate lovituri cu catarama de la curea, chiar peste arsuri.

Vizualizări: 150

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: