Corpul de Control al ministerului, la CEO

update: Corpul de Control al Ministerului Energiei NU face o verificare la Complexul Energetic Oltenia, susin surse din minister. Nu este un control nici pe acest subiect şi nici pe altul.

Corpul de Control al Ministerului Energiei face o verificare la Complexul Energetic Oltenia, juriştii fiind cei care trebuie să răspundă unor întrebări. Ministerul urmăreşte să afle cum  pierdut societatea un proces câştigat la toate instanţele înainte. Este vorba despre procesul cu Asociaţia Sinistraţilor din Seciuri, o zonă afectată de lucrările miniere. Asociaţia a câştigat acum trei ani procesul prin care CE Oltenia a fost obligată să reconstruiască 31 de case, instanţa considerând că locuinţele oamenilor au fost afectate de minerit. Compania nu a pus în aplicare decizia instanţei iar oamenii au trecut la procese pentru întârziere. S-a ajuns în situaţia în care compania energetică a plătit 3 milioane de lei penalităţi de întârziere, iar pe rolul instanţelor mai sunt şi alte procese. Pentru construcţia caselor este nevoie de 11 milioane de lei. Fostul manager Laurenţiu Ciurel declara acum câteva săptămâni că a ajuns la concluzia că cei din asociaţia sinistraţilor erau pe mână cu cineva din CE Oltenia, fiind o formă de a scoate bani din companie.

(M.M.)

Vizualizări: 850

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: