Crețan are reprezentativitatea în buzunar

Federația Națională a Muncii ar putea să se așeze în curând la aceeași masă a negocierilor cu şefii din minerit şi energie, dar și cu liderii din structurile sindicale coordonate de Marin Condescu, după ce o instanță a Tribunalului Gorj i-a dat acest drept. Mult comentata chestiune a reprezentativității, pe care Constantin Crețan a cerut-o pentru organizația sa la mai multe instanțe din țară, a fost acum tranșată parțial la Târgu Jiu în favoarea solicitantului.

Judecătoria Târgu Jiu a aprobat anul trecut chiar mai mult decât ceruse Crețan la acest capitol. Greșeala a fost remediată apoi la recurs, instanța de la Târgu Jiu pronunțându-se și pentru reprezentativitatea din cazul Companiei Naționale a Huilei, deși aici era evident că Judecătoria Petroșani trebuia să ia o decizie.

Dosarul a fost disjuns, Crețan a mai depus și alte cereri, pe la diferite instanțe, iar acum Tribunalul Gorj a respins recursurile înaintate de către SNL Oltenia, Complexul Energetic Rovinari, Sindicatul Liber Minerul EMC Rovinari, Sindicatul Liber Pinoasa, Uniunea Sindicatelor Miniere Oltenia și Federația Națională Mine Energie. Recursurile respective au fost considerate nefondate, motiv pentru care acum Constantin Crețan poate considera că are legitimitate pentru a fi primit la masa negocierilor. „Este o decizie a instanțelor judecătorești și nu cred că nu va fi respectată. Este dovada că avem dreptul să ne implicăm în negocieri în numele membrilor noștri de sindicat”, spune Crețan.

Reacțiile la decizia magistraților nu au fost încă formulate de aproape nimeni, șeful Federației Naționale Mine Energie, Marin Condescu, având oricum alte necazuri pe cap, după decesul tatălui său. Directorul general al Societății Naționale a Lignitului, Daniel Burlan, spune că nu a văzut deocamdată decizia magistraților, el fiind însă convins că procesul nu se va încheia la Târgu Jiu.

Crede în reluarea procesului contra Electra

Constantin Creţan are şi alte bătălii juridice prin instanţele gorjene, FNM-ul lui fiind implicat în contestarea procesului de înfiinţare a Electra. Cererea sa a fost respinsă de magistraţi pe motiv că nu a fost timbrată corespunzător, însă liderul FNM declară că s-a prezentat la conducerea Tribunalului pentru a demonstra că a plătit tot ce era necesar în termenul prevăzut de legislaţia în vigoare. „Am făcut cerere la conducerea Tribunalului şi am prezentat inclusiv chitanţa cu care am plătit taxa de timbru. Nu înţeleg ce s-a întâmplat de s-a luat această decizie aşa de rapid, dar, aşa cum am spus, noi am plătit şi, din ceea ce ştiu, judecarea procesului va începe după vacanţa judecătorească”, declară Creţan.

Vizualizări: 98

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: