Creţan: Ruşeţ are trădarea în sânge

Constantin Creţan, preşedintele sindicatului Lignitul Oltenia, a luat atitudine după ce Ion Ruşeţ a declarat presei că nu va accepta în sindicatul majoritar din CE Oltenia lideri „care pricep greu”. Creţan spune că nu ar fi acceptat niciodată să facă parte din construcţia lui Ruşeţ care îşi doreşte ca toate sindicatele să fie „curea de transmisie politică”.

Constantin Creţan spune că priceperea greoaie la care se referă Ruşeţ denotă apropierea acestuia faţă de administraţie şi executarea comenzilor politice. „Ruşeţ face o greşeală când spune că nu m-ar primi în sindicatul majoritar. Este un ipocrit care ştie foarte clar că eu nu aş intra în construcţia sa pentru că l-a trădat pe Condescu, i-am spus asta de mai multe ori. De fapt, Ruşeţ are o poreclă care i se potriveşte perfect „pendulă”. El are trădare în sânge, l-a trădat pe Cozma, l-a trădat Condescu, a trădat PDL, a fost în graţiile lui Băsescu, iar acum caută să se bage pe sub pielea lui Ponta. Spune că eu şi liderul Bunoaica pricepem greu pentru că nu acceptăm să fim curea de transmisie politică aşa cum este el şi cum de altfel şi-ar dori să fim şi noi”, a declarat Constantin Creţan. Acesta a mai precizat că nu se va lăsa intimidat de sindicatul majoritar anunţat de Ruşeţ. „Pe mine nu m-a speriat majoritatea, mai puternic decât Condescu nu a fost nici un sindicat. Cu atât mai mult nu mă voi speria de sindicatul lui Ruşeţ. În plus, Ruşeţ are grad de colonel şi nu ştiu ce să caute un colonel la sindicate. A fost în Parlament şi a făcut legi împotriva sindicaliştilor, iar acum caută să se salveze intrând în graţiile lui Ponta. Ruşeţ şi-a bătut joc de contractul colectiv de muncă. Eu nu voi intra niciodată în asemenea combinaţii”, a menţionat Creţan.

Vizualizări: 150

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: