Cristian Lupuţ a condus primul antrenament la ACS Viitorul

Antrenorul Cristian Lupuț este alesul conducerii echipei ACS Viitorul Târgu Jiu pentru a lua locul lui Flavius Stoican. Acesta a condus deja un prim antrenament al echipei joi după-amiază, după ce vara trecută, antrenorul nu mai continua cu echipa lui Nicolae Sarcină, pentru că, la acel moment, conducerea clubului nu se ținea de cuvânt şi lăsa să plece cei mai buni jucători din lot.

După doar 8 luni de la despărțirea de ACS Viitorul Târgu Jiu, antrenorul orădean Cristian Lupuț a revenit la echipa lui Nicolae Sarcină și îi va lua locul lui Flavius Stoican, demisionar în această săptămână.

Tehnicianul orădean, adus probabil tot de Lucia Vladimirescu, preşedinta celor de la Luceafărul Oradea, cea care îl anunţa pe Flavius Stoican că a fost demis, a condus deja primul antrenament joi după-amiaza, a informat liga2.ro. Nu e sigur dacă acesta va putea sta pe bancă la meciul cu SCM Gloria Buzău, în calitate de principal, doar dacă oficialii clubului îi vor înregistra vineri contractul la FRF, sau dacă va apela la un artificiu și îl va trece pe Lupuț pe raportul de joc ca masor sau altă funcție care nu necesită să fie înregistrată contractual, a mai informat sursa citată.

Nu este sigur, de altfel, nici dacă Flavius Stoican a demisionat, pentru că, până acum clubul nu a comunicat nimic oficial în acest sens, doar antrenorul confirmând presei faptul că a ajuns la o înţelegere amiabilă să poată pleca de la echipă. Nici numirea lui Cristian Lupuţ nu este oficial anunţată deşi acesta a fost văzut la antrenamentul echipei, pe care l-a şi condus.

Galerie foto


Vizualizări: 923

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: