Croitoresele de la Confecţia fac haine pentru englezi şi italieni

Angajatele de la Confecţia fac haine pentru englezi şi italieni. Croitoresele din Târgu-Jiu lucrează acum la colecţia de primăvară care va fi exportată. Sacourile, fustele, pantalonii şi restul articolelor de îmbrăcăminte se vor găsi la primăvară în vitrinele magazinelor din Italia şi Anglia. În paralel, angajatele de la Confecţia fac haine de iarnă şi pentru magazinul societăţii.

Cele aproximativ 230 de angajate de la Confecţia lucrează la colecţia de primăvară care va fi exportată în Anglia şi Italia.  Croitoresele din Târgu-Jiu au de confecţionat sacouri, pantaloni, fuste şi alte articole vestimentare pe care le vor purta englezii şi italienii. În primă fază, comanda străinilor a fost de aproximativ 5.000 de piese de îmbrăcăminte pentru luna octombrie, însă pentru noiembrie comanda a crescut şi croitoresele au de făcut în jur de 9.000 de articole vestimentare. „Se lucrează pentru export în Anglia şi Italia, colecţia de primăvară. Cum este gata o comandă, o şi trimitem. Cantităţile nu sunt foarte mari, dar cresc de la o lună la alta. Noi cu italienii lucrăm de mult timp, iar de anul acesta avem contracte şi de la englezi”, a declarat Constantin Racoceanu, directorul SC Confecţia SA.

Angajatele de la Confecţia lucrează şi la colecţia de iarnă care va fi comercializată prin magazinul instituţiei. „Modelele comandate de italieni şi englezi merg doar la export, dar croim şi noi pentru magazinul nostru. Noi ne axăm în special pe geci de iarnă, care costă între 120 şi 160 de lei, dar şi alte articole de îmbrăcăminte, cum ar fi costume, compleuri, pantaloni, scurte şi altele. Programul nostru de la magazin este în zilele lucrătoare de la 8.00 la 15.15” , a mai spus Racoceanu

Dacă în trecut Confecţia avea contracte cu firme cunoscute internaţional şi croitoresele din Târgu-Jiu lucrau pentru Prada sau Armani, contractele au fost reziliate. S-a întâmplat acest lucru pe de o parte pentru că firmele respective le dădeau de  muncă româncelor numai pe perioada verii, iar pe de altă parte că au găsit oferte mai bune, adică mână de lucru mai ieftină în Rusia. 

Vizualizări: 150

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: