CSM Târgu Jiu a perfectat un nou transfer la baschet

CSM Târgu Jiu a mai adus un jucător pentru a întări lotul actual. Baschetbalistul israelian Noam Weinberg, în vârstă de 24 de ani, care deține și pașaport românesc, a semnat o înțelegere valabilă până la finalul acestui sezon, cu opţiune de prelungire pe încă un an, dacă echipa va rămâne în Liga Națională.

Noua extremă de forță a grupării gorjene vine din campionatul Austriei, unde a evoluat pentru BK IMMOunited Dukes. În prima ligă din Israel, Noam Weinberg a evoluat pentru Bnei Ofek Dist Herzeliya și Maccabi Next Urban Haifa, a informat clubul gorjean.

Jucătorul izraelian, cu origini românești, a fost prezentat în cadrul unei conferințe de presă, ocazie cu care a și semnat angajamentul cu CSM Târgu Jiu. Claudiu Alionescu, directorul tehnic al grupării gorjene, este convins că Noam, un jucător de poziţie 4-3, unde CSM Târgu Jiu a avut ceva probleme în acest sezon, va ajuta clubul gorjean la îndeplinirea obiectivului: ”Este un jucător israelian cu paşaport românesc. Avem o înţelegere valabilă până la finalul acestui sezon, cu opţiune de prelungire pe încă un an, asta şi dacă echipa va reuşi să-şi îndeplinească obiectivul. Noam este un jucător tânar, posesor de paşaport românesc, lucru pe care l-am descoperit recent. A fost alături de noi de câteva zile şi am decis să încheiem această colaborare. Este un jucător care poate să schimbe un pic energia pe care o avem pe teren, un jucător de poziţie 4-3, unde noi am avut probleme şi sper că o parte dintre ele să se rezolve prin acest transfer. Este o noutate şi pentru el, în Israel a evoluat la două echipe importante, dar și în prima ligă din Austria, astfel că noi credem că este o adiţie care ne va ajuta la îndeplinirea obiectivului”.

Echipa de baschet a CSM Târgu Jiu ocupă ultimul loc în Conferința A din LNBM și se luptă pentru evitarea retrogradării.

Vizualizări: 203

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: