Cu cât se așteaptă ciobanii să vândă mieii de Paște

Gorjenii care doresc să aibă carne de miel pe masa de Paște trebuie să se orienteze din timp. Cei care cresc oi deja au început să preia comenzile. Anul acesta se pare că mieii nu vor mai fi sacrificați în centre special amenajate, așa cum s-a întâmplat în trecut, ci în gospodării și fie vor fi livrați la clienți sau clienții îi ridică direct de la producători.

Un crescător de oi din localitatea Ursați are de vânzare anul acesta aproximativ 200 de miei și 40 de iezi. Prețul variază între 25 și 30 de lei pe kilogram, în funcție de mărimea mielului. ”Noi am început deja să preluăm comenzi din partea clienților. Din ce am discutat cu cei de la DSV, anul acesta nu mai putem să vindem miei în piață, în acele centre de sacrificare, având în vedere situația actuală și starea de urgență. Noi îi vindem de acasă. Avem clienții noștri de ani de zile. Anul acesta fiecare miel va avea între 10 și 20 de kilograme, iar iezii între 8 și 13 kilograme”, a precizat Daniel Huidu.

În gospodăria lui Daniel Huidu s-au luat toate măsurile ca mieii să ajungă în condiții optime la clienți. ”Noi îi sacrificăm pe rând, ca să nu ne aglomerăm și o să chemăm câte doi clienți care să-i ia. Vor păstra distanța care se impune de lege. Cu livrarea la domiciliu va fi mai greu, pentru că avem și de sacrificat, trebuie să respectăm niște ore pentru transport și e mai complicat. Să sperăm că va fi bine”, a mai spus Daniel Huidu.

Crescătorii de miei și iezi au și o nemulțumire. Dacă în județul Gorj ar fi fost vreun abator autorizat, mieii crescuți bio puteau să ajungă și pe rafturile din supermarket-uri. Mieii care nu vor fi vânduți vor rămâne în ferme și poate vor fi vânduți în timpul anului.

Vizualizări: 4,550

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Gospodar:

Citește și: