Cu cine s-a logodit fiica secretarului general al NATO, Mircea Geoană

Mircea Geoană a avut recent multe motive de bucurie.  Fiica sa Ana, în vârstă de 26 de ani, și-a găsit sufletul pereche și a ales să se logodească cu alesul inimii sale iar anul viitor fostul politician va deveni socru mic.

Tânărul care a cucerit inima fiicei lui Mircea Geoană este de origini americane, moștenitorul unei averi de sute de milioane de dolari. Garrett Cayton, pe numele său, provine dintr-o familie cunoscută în Statele Unite pentru activitatea sa filantropică și pentru donațiile pe care le-a făcut spitalelor, fiind nepotul direct al unui milionar american de origine poloneză.

Bunicul său, Jona Goldrich, a fost supraviețuitor al Holocaustului, în anii ’50 mutându-se în Statele Unite unde a pus bazele companiei de management și investiții imobiliare, afaceri care l-au făcut milionar. Este, de asemenea, finanțator al construcției Muzeului Holocaustului din Los Angeles și a deschis mai multe instituții culturale.

Familia logodnicului Anei Geoană este celebră și pentru o donație de 10 milioane de dolari pentru bolnavii de Alzheimer.

De partea cealaltă, Fiica lui Geoană conduce o afacere de succes la 26 de ani. Este consilier în nutriţie şi stil de viaţă sănătos și, nu de puține ori, publică rețelele de socializare o mulțime de sfaturi în ceea ce privește o alimentație sănătoasă, dar și despre prevenirea anumitor boli.

Ana Geoană, fiica fostului membru PSD, a anunțat, la începutul lunii martie, că a fost cerută în căsătorie de partenerul ei, Garrett Cayton, după cinci ani de relație. Cei doi s-au cunoscut în America, acolo unde ea locuiește de ceva vreme. Joi, 4 august 2022, Ana, și iubitul ei, Garrett, au făcut petrecere de logodnă în România. Potrivit impact.ro, evenimentul a avut loc Palatul Mogoșoaia, iar invitații s-au putut bucura de un decor de poveste. Cei doi au dorit neapărat să organizeze o petrecere de logodnă și în România, după ce a mai avut loc una în Las Vegas, în luna martie a acestui an.

Nunta fiicei secretarului general adjunct al NATO cu iubitul ei, Garrett, va avea loc anul viitor, la Veneția iar anul acesta viitorii miri merg în vacanță acolo pentru a se ocupa de detaliile privind organizarea marii petreceri.

Galerie foto


Vizualizări: 2,558

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vedete:

Citește și: