Ziarul Pandurul angajează redactori și reporteri. Căutăm oameni curioși să pună întrebări autorităților și personajelor interesante din societate, să scrie povești simple, dar de impact, oameni dornici să învețe o meserie în care fiecare zi e altfel. Cunoașterea Limbii Române este condiție esențială. 

Nu solicităm experiență anterioară în presă, ci doar dorința de a învăța și de a descoperi locul în care trăim. 

Dacă ești interesat să lucrezi alături de noi trimite un CV la redactia@pandurul.ro.

(închide)

Cu Federer înainte, despre iubire și Dumnezeu

Nu știu câți ați remarcat unde sunt plasate, pe tastatură, literele din numele lui Federer, F, E, D și R, adică. Formează un pătrat perfect. Poți scrie numele ăsta cu un deget în 2 secunde.
În 99,99% din cazuri sunt convins că știința are dreptate și că tot ceea ce ne face umani și ceea ce face lumea lumească are la bază întâmplarea, uluitoarea coincidență ajutată de o perseverentă șlefuire în timp.
Acel 0,01% este, însă, Roger Federer (și altceva nu-mi vine în minte). Nimeni și nimic cu o asemenea măiestrie nu poate apărea din întâmplare, în natură sau în viețile noastre. Deși e doar pe locul 17 în lume mondial, pentru că modul oamenilor de a face clasamente e uneori amuzant, peRFecțiunea e în sferturi la Melbourne și se duce spre 18. Nu în lume, ci la număr de grand șlemuri câștigate.
Ca să n-o mai lungesc atât, dintre toate motivele care mi-au fost prezentate până acum, Roger Federer este cel mai bun în sprijinul ideii de creație și Dumnezeu.
De altfel, într-un articol din 2006 devenit celebru, David Foster Wallace vorbea despre experiența religioasă pe care o trăiești atunci când îl urmărești pe Federer în direct. Țineți minte, 2006! Acum 11 ani, Wallace scria:
„Sunt atât de dese momentele, când îl privești pe tânărul elvețian jucând, când falca îți cade pe podea, ochii îți părăsesc orbitele, iar din gâtlej îți ies sunete care vă sperie soțiile, acestea dând buzna în cameră ca să vadă dacă totul e ok. Aceste momente sunt și mai intense în cazul în care ai jucat tenis, pentru că ești conștient că ceea ce tocmai ai văzut nu este fizic posibil. [...] Frumusețea nu este scopul sporturilor de performanță, dar uneori acestea sutn făcute atât de bine încât devin principalul mod de expresie al frumuseții umane. Vorbim despre un anumit tip de frumusețe, desigur, o frumusețe pe care o unii ar descrie-o drept cinetică. Puterea ei și modul în care cucerește oamenii sunt universale. Nu are legătură cu sexul, dragostea sau normele culturale. Are legătură, de fapt, cu un soi de împăcare adâncă a omului cu ideea că are un trup.”
Băiatul ăsta, spre deosebire de mine, l-a văzut pe Federer jucând live. Poate din cauza asta are cuvintele „mai la el”. Dar (deși el spune că să vezi tenis la televizor este ca și când ai vedea filme porno sau de dragoste la televizor), de fapt descrie și el același lucru. Prezența unei frumuseți nepământene, divine, prezența perfecțiunii neomenești. Wallace continuă:
”Cu atât mai mult în sporturile masculine, nimeni nu vorbește despre frumusețe sau grația mișcărilor. Bărbații își pot profera ”iubirea” pentru sport, dar acea iubire trebuie mereu exprimată și trăită într-o logică de război: unii sunt eliminați, alții merg mai departe, există ierarhii și clasamente, statistici obsesive, analiză tehnică, fervoare tribală și/sau naționalistă, uniforme, zgomot al mulțimilor, bannere, piepturi lovite cu pumnul, fețe vopsite și așa mai departe. Din motive care încă ne sunt străine, unora dintre noi codurile războiului ni se par mult mai atrăgătoare decât codurile iubirii. Și tu ai putea fi unul dintre acei oameni, caz în care mezomorficul și marțialul Nadal este, probabil, omul tău.”
Dar, pentru toți acei romantici pentru care iubirea e mai presus de război, Federer trebuie să fie răspunsul.

Vizualizări: 434

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: