Cum a pierdut CE Oltenia 400 de milioane de euro

Anul 2014 va arăta mult mai bine decât 2013, a declarat directorul CE Oltenia, Laurenţiu Ciurel. În 2013, CE Oltenia a pierdut 400 de milioane de euro, a mai spus el. Chiar şi aşa, compania are contractată cantitatea de 800 de MWh pentru 2014. La preţuri mai trebuie lucrat. Ciurel spune că un MW livrat de CE Oltenia costă pe bursă 184-185 de lei, dar pentru producerea lui se consumă cu 50 de lei mai mult.

Circa 200 de milioane de euro din banii pe care CE Oltenia se aştepta să-i câştige au ajuns în conturile Hidroelectrica. „A intrat în CE Oltenia mai puţin cu 400 de milioane de euro decât în anul 2012. 100 de milioane nu mai intră în CEO pentru că nu a mai fost consum. Este cu 7% mai mic faţă de cel de anul trecut. 200 de milioane la hidro. 100 de milioane au intrat în energiile regenerabile“, a declarat directorul CE Oltenia.

Ciurel mai spune că ţinta contractelor bilaterale este de 1000 de MWh. „Privesc cu mai mult optimism 2014. Avem contractate o producţie de 4 grupuri, avem patru grupuri vândute. Dacă reuşim să mai vindem unul, acum avem 820, să facem 1000 de MW, probabil ne vom opri pentru că pe lângă aceste contracte o să mai avem şi piaţa reglementată, intra-zilnică, piaţa zilei următoare. Anul 2014 arată mult mai bine“, susţine managerul privat al CE Oltenia.

Este totuşi o problemă. Şi mare. Practic, CEO nu vinde acum în condiţii de eficienţă. Vinde un MW cu 184 de lei fără TVA, dar producerea lui costă cu 50 de lei mai mult. În această situaţie, profitul este greu de obţinut, dacă nu imposibil. „Singurul lucru pe care va trebui să-l facem este că trebuie găsit echilibrul de preţ. Avem un preţ de 184-186 şi va trebui să ne ducem şi cu costul în aceste cifre. Ceea ce înseamnă, faţă de 2012, o reducere cu aproape 50 de lei la MW a costului“.

CONSUM

Frigul de afară a dus la creşterea consumului naţional de energie electrică. Pentru prima dată în acest an, consumul naţional a depăşit binişor 8.000 MWh. Cu toate acestea, CE Oltenia livra ieri sub 1.600 MWh în sistem, fiind depăşit de eoliene, care intrau în piaţă cu aproape 1.700 MWh. Ploile din ultimele zile au dus şi la o pondere mai mare a energiei hidro pe piaţă.

Vizualizări: 161

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: