Cum poți ajunge ”salvator din pasiune”

Zeci de voluntari participă în fiecare an la acțiunile organizate de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență Gorj. Toate persoanele cuprinse cu vârste între 16 și 65 de ani se pot înscrie în cadrul programului „Salvatori din pasiune“, care se derulează de mai mulți ani. 

„Sunt două serii pe an, în jur de 60-70 de voluntari, dar mulți dintre ei renunță din cauza activității destul de dificile. 

Sunt persoane care participă la activitățile de voluntariat din anul 2016. Sunt și persoane adulte, la 35-40 de ani care participă la aceste activități“, a spus Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj. 


Voluntarii pot participa la misiuni de salvare doar dacă urmează și termină un curs de acordare a primului ajutor. „Pot veni să facă o muncă voluntară pentru a ne ajuta pe noi, dar și pe concetățeni. Avem în special tineri care doresc să facă voluntariat la noi, pentru că fie doresc să urmeze o carieră în medicină, fie doresc să devină pompieri militari și vor să se familiarizeze cu genul de activități pe care le desfășoară Inspectoratul pentru Situații de Urgență, astfel încât pot să își dea seama dacă merg pe acest drum. 

La început, numărul doritorilor era unul destul de mic, iar acum nu reușim să organizăm sesiuni pentru toți cei care își doresc să vină și să facă voluntariat la noi. Capacitatea noastră este de două serii pe an. Îi primim cu brațele deschise pe cei care doresc să vină și facă voluntariat. 

Programul are mai multe etape. După ce se formează o grupă începe sesiunea de pregătire și se începe printr-un curs introductiv, care constă în prezentarea activităților, noțiunile de bază de acordarea a primului ajutor, după care urmează să se efectueze 120 de ore de voluntariat în cadrul acțiunilor de informare, ecologizare, exceptând intervențiile, pentru care fiecare voluntar trebuie să finalizeze un curs de prim ajutor care se desfășoară pe regiuni. Doar după ce termină acest curs, poate să însoțească echipajelor de intervenție“, a mai precizat Florin Chisim la o emisiune de la postul 1 Plus Tv.

Vizualizări: 685

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: