Cum se curăţă eficient tocătorul de bucătărie

Pentru că e folosită zilnic, bucătăria este locul unde se adună cele mai multe bacterii, mult mai multe decât într-o baie, potrivit unui studiu realizat de International Hygienne Home. Iar din bucătărie se pare că tocătorul  de lemn este cel mai murdar obiect pe care îl folosim în mod constant.

Cum nu e foarte eficient să schimbăm tocătorul în fiecare zi, trebuie să încercăm să îl curăţăm cât mai bine, pentru a mai îndepărta bacteriile şi pentru a împiedica contaminarea încrucişată.  Iată cu ce puteţi să îl curăţaţi.

Sare şi lămâie: Curăţarea tocătorului de bucătărie cu sare şi lămâie este cea mai simplă metodă. Avantajul major este acela că la final totul va mirosi frumos şi va şi persista. Presăraţi sare pe toată suprafaţa tocătorului şi apoi frecaţi cu jumătăţi de lămâie. Se clăteşte cu apă din abundenţă.

Prosop de hârtie cu oţet: Pentru a curăţa tocătorul aveţi nevoie de două prosoape de hârtie, un pic de oţet şi apă. Îmbibaţi unul dintre prosoapele de hârtie în oţet şi frecaţi toată suprafaţa tocătorului, iar pe celălalt în apă şi repetaţi procedeul.

Bicarbonat de sodiu cu lămâie: Este eficient mai ales dacă aţi tocat legume şi tocătorul are pete pe suprafaţa lui. Se lasă puţin timp să intre în reacţie cu petele după care se curăţă cu un burete de bucătărie şi se clăteşte. Se şerge neapărat cu prosop pentru a nu fi pus în dulap umed.

Varianta cea mai rapidă: Pentru a scoate şi petele de pe tocător aveţi nevoie doar de sare, pe care trebuie doar să o presăraţi pe toată suprafaţa şi să frecaţi foarte bine cu un burete de bucătărie îmbibat în apă fierbinte. Apoi, clătiţi bine şi uscaţi.

ATENŢIE: Nu puneţi tocătorul ud la locul său din dulap pentru că e predispus la spori de mucegai, în condiţii de umiditate. De aceea  trebuie neapărat şters cu un prosop înainte de a-l depozita, mai ales că umiditatea predispune lemnul  şi spre deformare.

TRUC: După ce l-ai spălat bine şi uscat, unge tocătorul de lemn cu ulei de cel puţin două ori pe lună, pentru a evita ca acesta să crape.

Vizualizări: 1,577

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Gospodar:

Citește și: