În timp ce stăm lipiţi de televizoare să nu ratăm mult anunţata schimbare a lui Boc sau certurile din interiorul partidului de guvernământ, aproape pe nesimţite preţurile materiilor prime din agricultură au crescut ameţitor. Astfel, tradiţionalul bănicior cu grâu e apropie de 20 de lei, iar cel de porumb nu mai are nici el mult şi atinge cotele grâului. Floarea soarelui bate 2 lei pe kg şi te apucă cu frisoane când te gândeşti că de fapt nu este vremea recoltatului. De ce au crescut preţurile acum şi cine câştigă din ele? Totdeauna primăvara preţul cerealelor este un pic mai mare decât la recoltat, când angrosiştii care mai au şi spaţii de depozitare profită de nevoia producătorilor mici şi „mătură” tot ducând în silozuri cantităţi uriaşe în aşteptarea unor vremuri mai bune. După câteva luni, şi mai ales după februarie, totdeauna preţul creşte şi atunci ei vând câştigând sume uriaşe din diferenţa de preţ dintre cel de la recoltare şi cel de la revânzare. De regulă, proprietarii de silozuri sunt şi mari fermieri, care pe lângă cerealele proprii stocate cumpără şi de la micii proprietari de terenuri surplusul de producţie mizând pe faptul că acesta nu are unde să păstreze peste iarnă şi nici cu ce să-şi cumpere lemne  sau varză pentru putină ca să se pregătească de iarnă. Preţurile actuale, mai mult decât duble faţă de perioada de recoltare, nu au cum să nu ducă la scumpiri în lanţ a tuturor alimentelor de bază şi nu numai. Dacă la toate acestea se va mai adăuga anunţata scumpire a gazelor şi a energiei vom avea un tablou măcar conturat al acestui an şi mai ales al anului viitor. Pragul sărăciei a ajuns în mediul rural atât de jos încât pe an ce trece terenurile  necultivate sunt din ce în ce mai multe. Degeaba perorăm despre potenţialul agricol imens al României dacă realitatea satelor ne contrazice cu fiecare zi care trece. Amenzile usturătoare care se vor da pentru cei care nu-şi vor cultiva pământurile nu vor duce la nici o frenezie a ţăranilor pe câmp ci la un efect invers, adică la abandonul total al pământului. Într-o astfel de situaţie chilipirgii vor sta la pândă şi pe preţuri de nimic vor cumpăra pământurile de care ţăranii vor fi bucuroşi să scape chiar şi în situaţia când pe preţul unui hectar nu-şi vor putea cumpăra decât o pereche de gumari. Nici acum preţul pământului nu e cine ştie ce, dar măcar pe un hectar puteau să-şi cumpere haine de înmormântare. Pentru micii proprietari de terenuri se anunţă vremuri grele. După ce că nu puteau produce mai mult decât consumau în curând nu vor mai avea pe ce să producă ceea ce consumă. Ministerul de resort nu are prea multe opţiuni pentru că întreaga politică agrară este dirijată de comunitatea europeană căreia nu-i pasă câţi ţărani pun mâinile pe piept.