DD participă la licitaţia pentru CFR Marfă

Dan Diaconescu a anunţat, luni, că va participa la licitaţia pentru cumpărarea CFR Marfă, dar a menţionat că nu va spune înainte de anunţarea câştigătorului "în numele sau în baza căreia dintre firmele care se vor înscrie la licitaţie" va face acest lucru. El a făcut aceste declaraţii într-o conferinţă de presă organizată la Grupul PP-DD din Senat, întrebat dacă va participa la licitaţia pentru achiziţionarea CFR Marfă. "Aş vrea să mă vedeţi drept câştigător al licitaţiei după ce se va semna contractul de privatizare. Nu mai vreau să fac acea procedură pe care eu am considerat-o cinstită, onestă, dar a fost interpretată ca o doză de naivitate, din partea domnului Ponta. S-a folosit de statul român, de pârghiile pe care le avea pentru a mă înlătura din licitaţie. El voia, cu tot dinadinsul, să îi dea lui Zaremba acel combinat (…)", a spus Dan Diaconescu.El a adăugat că va lupta pentru salvarea CFR Marfă. Potrivit afirmaţiilor sale, suma de 10 de milioane de euro cerută ca garanţie este o sumă mare, dar destul de mică în comparaţie cu averea uriaşă pe care ar putea să o piardă poporul român. (M.F.)

Vizualizări: 125

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: