De ce s-a întrerupt de trei ori meciul de la Craiova

Meciul dintre Universitatea Craiova și FCU Craiova a fost întrerupt de trei ori din cauza ultrașilor celor două formații. Arbitrul a trimis echipele la cabine, după ce a oprit partida de trei ori.

Universitatea Craiova și FCU Craiova s-au întâlnit sâmbătă în cadrul unei partide din etapa cu numărul 19 din Superliga României. Meciul dintre cele două echipe a fost întrerupt de către central, după ce suporterii celor două formații au început un război cu torțe și fumigene.

Cele două formații din Craiova s-au întrecut în show-uri pirotehnice încă de la începutul partidei, lucru care l-a făcut pe central să oprească meciul de numai puțin de 3 ori. În primă instanță, fanii celor de la FC U Craiova au aruncat cu mai multe materiale pirotehnice în teren, fiind prima dată când centralul Andrei Chivulete a decis să oprească meciul. Imediat după ce acesta a reluat partida, fanii gazdelor au început un adevărat show cu torțe, artificii și fumigene, lucru ce a dus la oprirea meciului pentru a doua oară.

La doar câteva minute, ambele peluze au „explodat” și au început să arunce cu torțe în teren, pompierii prezenți pe stadionul „Ion Oblemenco” fiind nevoiți să intervină pentru a stinge focul. Mai mult, arbitrul Andrei Chivulete a stopat pentru a treia oară derby-ul Băniei și chiar a decis să trimită echipele la cabine. După aproximativ 5 minute, centralul în vârstă de 36 de ani a decis să cheme echipele pe teren pentru ca jocul să se reia.

Vizualizări: 670

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: