Probleme de lot pentru Mirel Rădoi înaintea derby-ului din Bănie

Mirel Rădoi are în continuare probleme de lot și pentru derby-ul din Bănie cu FCU Craiova. Antrenorul Universității Craiova, a susținut o conferință de presă premergătoare meciului din etapa a 19-a a Ligii 1.

Universitatea Craiova și FCU Craiova se înfruntă în etapa a 19-a a Ligii 1, pe data de trei decembrie, de la ora 19:00. Mirel Rădoi speră ca elevii săi să treacă peste perioada nefastă din ultima vreme și să se impună în derby-ul cu rivala din oraș. ”Ne așteaptă derby-ul orașului dintre Universitatea Craiova și FC U, care va fi un meci destul de disputat, indiferent de punctele pe care le are fiecare echipă și locul din clasament. Va fi o partidă a orgoliilor și sperăm că atât pe teren cât și în tribune va fi spectacol, așa cum au făcut suporterii noștri la meciul cu Rapid”, a spus Rădoi la conferința de presă, unde a vorbit și despre problemele de lot: „Trebuia să anunțăm lotul jucătorilor și din păcate Ivan Martic nu poate fi prezent la această partidă. Avem problemele noastre mai vechi, Elvir Koljic nu este gata din punct de vedere fizic, pentru a face parte din lot. Avem suspendări și pe Găman, dar în acest moment este clar că contează mai puțin prezența jucătorilor cu nume, experiență sau fără experiență la un astfel de meci”.

Vizualizări: 479

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: