De ce s-a stricat Pendula

Marin Condescu a câştigat surprinzător de uşor bătălia cu sindicaliştii controlaţi de directorul Ciurel. De fapt, bătălia nici nu a existat, s-a terminat înainte să înceapă, printr-o demisie fără logică a lui Ion Ruşeţ, cel pe care administraţia se baza în lupta cu Condescu. Ceilalţi trei sindicalişti care făceau parte din mecanism, Roşca, Bălăceanu şi Căldăruşe, aproape că nu s-au auzit în sala cu aproape 200 de delegaţi.

Ion Ruşeţ este poreclit între prieteni Gogu Pendulă, din cauză că pendulează permanent între sindicate şi administraţie, între putere şi opoziţie etc. În general a avut de câştigat din această atitudine, de câştigat funcţii, avantaje, nu respect. De data aceasta, a fost nevoit să demisioneze din poziţia de nr. 2 al FNME, din cauză că a pendulat prea mult cu administraţia. „Am fost prea diplomat”, aşa a tradus Ruşeţ reproşurile care i s-au adus de sindicalişti, care de fapt i-au strigat că a făcut blat cu Ciurel.

Vina pentru câştigul mult prea facil al lui Condescu o poată Ciurel şi Răuţ, cei doi directori care l-au folosit pe Ruşeţ, fără să-l cunoască suficient. Cei doi nu au înţeles că era de datoria lor să facă toată treaba în locul lui Ruşeţ, că menirea lui era doar să se aşeze pe fotoliul de lider. De exemplu, când a fost propus de sindicate pentru postul de senator, preşedintele de atunci al PDL Gorj, Manţog, s-a bătut cu tot partidul ca să îl accepte. Ruşeţ doar s-a aşezat pe listă şi cu munca PDL şi a sindicatelor a ajuns senator. Sau, un alt exemplu. Când Condescu a decis că Manţog trebuie înlăturat de la şefia filialei PDL, l-a ales pe trădătorul de serviciu să îl înlocuiască. Dar, Condescu a înţeles că el trebuie să poarte toate negocierile cu Blaga, cu Falcă, cu Gruescu, cu Filip şi cu alţii de a căror trădare era nevoie pentru înlăturarea lui Manţog. Iar Ruşeţ nu a făcut decât să se aşeze pe scaunul rămas liber.

Nu ştiu ce a fost în capul lui Ciurel şi Răuţ, dacă s-au bazat pe Ruşeţ să ducă munca necesară pentru înlăturarea lui Condescu. Cred că într-o vreme s-au prins că au greşit, pentru că au încercat şi alte piste, că sunt mulţi lideri sindicali cu vocaţia trădării. Mulţi au fost dispuşi să trădeze, dar în sensul de a-i lua locul lui Condescu, nu de găsi şi străbate calea până acolo.

Aşa şi cu noul sindicat. Dacă administraţia CE Oltenia se bazează pe Ruşeţ să îl construiască, să ia aminte la sfatul meu. Ruşeţ poate conduce un sindicat majoritar în CEO doar dacă îl construieşte altul.

Vizualizări: 186

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: