Decizie: Câți bani primește România din Fondul de Tranziție Justă

Ambasadorii UE au aprobat miercuri, 16 decembrie, un regulament prin care României îi revine suma de 1.9 miliarde de euro din Fondul european de Tranziție Justă în valoare de totală de 17,5 miliarde de euro. În vară autoritățile vorbeau de 4,4 miliarde de euro pentru România, iar în toamnă de 3,5 miliarde, dar iată că realitatea nu arată așa de bine. În campania electorală, așteptările erau ca doar în Gorj să ajungă un miliard de euro, fiind județul cel mai afectat de închiderea energiei pe cărbune.


Regulamentul privind Fondul de Tranziție Justă este în curs de negociere cu Parlamentul European, dar cifrele figurează deja în bugetul european 2021-2027. 

Fondul de Tranziție Justă, care acompaniază Pactul Verde, va finanța doar energiile verzi sau cele de tranziție, din care cărbunele și gazul natural nu mai fac parte, nemaivorbind de energia nucleară. 

Industria grea va trebui deci reformată din temelii sau chiar suprimată în întreaga UE până în 2050, lucru care s-ar fi întâmplat oricum, dar nu în aceleași condiții.

Green Deal dă astfel naștere unor restructurări și unor falimente controlate, susținute prin amintitul fond care va trebui să preia investițiile în noile tehnologii și – împreună cu alte mecanisme europene – poate amortiza șocul social.

Vizualizări: 1,115

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: