Dedeman semnează contractele cu proprietarii terenurilor

Autorităţile locale din Târgu Jiu spun că în zile următoare reprezentanţii Dedeman vor veni în municipiu pentru a semna contractele cu deţinătorii de terenuri din zona CET-ului. Supermarketul cu materiale de construcţii va fi amplasat chiar peste stradă de viitorul centru comercial care va include şi un Mall.

Municipalitatea spune că încă nu le-a fost solicitată autorizaţia de construcţie pentru înfiinţarea supermarketului de materiale de construcţii Dedeman, dat fiind faptul că nu s-au încheiat negocierile cu deţinătorii de terenuri din zona CET-ului. Reprezentanţii Dedeman sunt aşteptaţi zilele acestea să încheie contractele cu proprietarii. “2014 va debuta cu lucrările pentru centura de ocolire a oraşului Târgu Jiu, vom continua lucrările la complexul comercial amplasat în partea de sud a oraşului. La ora la care vorbim se lucrează din plin la această investiţie. Încă nu am eliberat autorizaţia de construcţie pentru Dedeman, pot să spun că se semnează contractul între cei care au vândut terenul şi cei care îl cumpără pentru a demara şi celelalte formalităţi mai departe. Tot în partea de sud a oraşului va fi amplasat”, a spus primarul Florin Cârciumaru.

Conform primarului municipiului Târgu Jiu, primăria nu are în administrare terenuri în zona unde va fi amplasat supermarketul Dedeman.  

Vizualizări: 181

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: