Demersuri pentru realizarea reţelei de canalizare la Bîlteni

Autorităţile locale din comuna Bâlteni au intrat în linie dreaptă cu procedurile pentru realizarea investiţiei privind introducerea sistemului de canalizare în toată localitatea. Firma de consultanţă contractată de primărie urmează să liciteze lucrările pentru desemnarea constructorului, astfel încât în cel mai scurt timp să demareze şi lucrările.

Proiectul prevede realizarea sistemului de canalizare în toată comuna, dar şi realizarea unei staţii de epurare a apelor menajere ce vor fi preluate pe reţea. Autorităţile locale au obţinut finanţarea necesară de la Guvern pentru realizarea investiţiei. "Avem o firmă de consultanţă şi i-am dat sarcină să scoată lucrările la licitaţie pentru reţeaua de canalizare. Proiectul este pe toată comuna. Investiţia trebuie începută din centru de la Bîlteni şi de la Cocoreni, acolo este lucrarea cea mai importantă, unde va fi şi staţia de epurare. În rest vor fi staţii de pompare. Am obţinut fonduri pentru acest proiect pe Ordonanţa 28. Avem contractul de finanţare semnat încă de anul trecut. Eu zic că această investiţie este mai importantă decât asfaltarea. Dacă începe să o facă şi prinde şi uliţele, să bage conducte pe ele şi pe urmă să asfalteze. Să bage şi să spargă asfaltul nu este în regulă", a declarat Nicolae Lungan, primarul comunei Bîlteni.
În această perioadă continuă şi acţiunea de modernizare a drumurilor săteşti din comuna Bîlteni. La Cocoreni, lucrările au fost stopate de o avarie ce s-a produs la staţia de apă care alimentează satul. "În ceea ce priveşte drumurile, am turnat vreo 50 de metri şi pe DS 37 din Cocoreni, dar avem nişte scurgeri de apă pe conductă şi nu putem avansa până nu remediem problema. Nu putem să turnăm. E conducta fisurată în două sau trei locuri din cauza vibraţiilor de la utilaje. Aşteptăm nişte pese și după remediere vom continua lucrările. Cetăţenii au apă, pentru că nu este o defecțiune mare, dar cauzează la terasament", a mai spus primarul comunei Bîlteni.
După asfaltarea acestui tronson, se va trece la etapa a IV-a a proiectului, la licitarea lucrărilor de asfaltare a DS 36 Cocoreni și drumul de la Ungureni-Moi.

Vizualizări: 534

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: