Depozitele de cherestea din Padeș, verificate

Polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Tismana au acționat miercuri în colaborare cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea și Ocolului Silvic Tismana pentru verificarea legalității depozitării și transportului de material lemnos, efectuat pe raza comunei Padeș.

"Cu această ocazie, s-a constatat că reprezentanții unei societăți comerciale din Motru Sec ar fi expediat peste 13 mc de material lemnos, fără avize de însoțire, dispunându-se sancționarea societății conform Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, precum și luarea măsurii complementare de confiscare a întregii cantități de material lemnos menționat", arată un comunicat al IPJ Gorj.

De asemenea, a fost efectuat un control la depozitul de cherestea, aparținând unei societăți comerciale din Cloșani, iar în urma comparării stocului faptic cu cel scriptic, a rezultat o diferență de 11,5 mc de cherestea de brad, care a fost confiscată valoric, iar societatea a fost sancționată conform Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice. (A.A.)

Vizualizări: 1,462

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: