Dian Popescu: Nu ştiu cine conduce PSD în Gorj

Preşedintele PNL Gorj, Dian Popescu, a remarcat absenţa lui Florin Cârciumaru la startul oficial al campaniei electorale, în noaptea de joi spre vineri, când echipele de campanie de la ACL şi PSD au mers la panourile de afişaj din centrul municipiului Târgu Jiu.

Liberalul crede că Victor Ponta ar trebui să-şi analizeze mai atent echipa de la Gorj. „Apare o discrepanţă mare de tot între cine este trimis să facă anumite lucruri şi cine stă în spate şi face pe liderul PSD serios. De aceea am întrebat la conferinţa de presă care este cabinetul nr.1 în Gorj, domnul Călinoiu sau domnul Cârciumaru? Cred că domnul Ponta trebuie să se uite foarte atent la această echipă care nu este unitară în susţinerea dânsului. Cred că ar trebui să ne spună şi nouă cine conduce PSD în judeţul Gorj sau are două paliere: unul care se ocupă de mizerii, altul care încearcă să mascheze mizeriile celuilalt”, a precizat Dian Popescu.

Cârciumaru: N-am participat niciodată la asemenea festivitate

Florin Cârciumaru, liderul PSD Gorj, a precizat că nu a fost prezent niciodată la lipirea afişelor electorale. „Eu unul nu am fost prezent aseară la deschiderea de campanie, nu am avut nici un motiv de supărare să nu particip. Nu am participat niciodată la o asemenea festivitate, la un asemenea eveniment. Am stabilit de comun acord cu domnul Călinoiu cine să meargă, cum să meargă. La Gorj în echipa PSD există în continuare unitate şi nu este adevărat ce comentează X sau Y, există o bună colaborare între tinerii din partid şi echipa seniorilor”, a declarat Florin Cârciumaru.

Liderul PSD Gorj l-a ironizat pe Dian Popescu spunând că-i va cere să-l ajute la conducerea partidului. „Nu numai că fac pe liderul PSD, dar şi conduc organizaţia PSD. Eu nu ştiu ca la noi în organizaţie să existe două paliere. Când o să am ocazia o să-l întreb să-mi spună şi mie separat, între patru ochii, dacă mă poate ajuta în actul de conducere. Nu mă deranjează cele spuse de domnul Dian pentru că ele fac parte din campanie”, a precizat Cârciumaru.

Vizualizări: 150

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: