Dian Popescu: Renegocieri în USL, după europarlamentare

Preşedintele PNL Gorj, Dian Popescu, spune că nu va da curs afirmaţiilor consilierului liberal Mihai Paraschiv şi că nu se poate discuta deocamdată despre renegocieri în cadrul USL la nivelul judeţului Gorj. În schimb, nu exclude posibilitatea ca acest lucru să se întâmple după alegerile europarlamentare.

Consilierul local din partea PNL, Mihai Paraschiv, a declarat că va pune în discuţie purtarea de noi negocieri în cadrul USL la următoarea şedinţă de partid. Dian Popescu îi dă peste nas şi îi aminteşte cine este liderul formaţiunii politice la nivel de judeţ. “Renegocierile intră în apanajul preşedintelui, al biroului politic judeţean, nicidecum în apanajul domnului Paraschiv. Ca atare, aceste lucruri se discută la nivel de USL, nu la nivel de persoane cu nume proprii. Lucrurile au fost tranşate de la început, orice post am cedat, am luat altceva în loc”, a spus Dian Popescu, preşedintele PNL Gorj. 

Totuşi, liderul liberal de la Gorj admite că trebuie să fie purtate renegocieri în interiorul alianţei. “Eu sunt de acord să renegociem multe lucruri în USL, dar avem un obiectiv în acest moment, europarlamentarele. Cred că asta e ţinta principală a  partidului, să scoatem un scor bun la europarlamentare, nu să discutăm renegocierea cu PSD-ul în acest moment. După europarlamentare să-şi arate valoarea şi puterea şi pe urmă se poate discuta şi renegocierea”, a mai spus preşedintele PNL Gorj.

Vizualizări: 170

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: