Din toamnă se pot reduce lefurile la angajaţii spitalului judeţean

Spitalul judeţean de urgenţă Târgu Jiu nu are probleme financiare, însă conducerea instituţiei se gândeşte să reducă din toamnă unele sporuri. Managerul general Florin Mergea spunea că au fost deja făcute unele calcule, calcule pe care vrea să le discute în perioada următoare şi cu sindicatele care îi reprezintă pe angajaţii din instituţia sanitară. Deocamdată spitalul merge bine, cel puţin financiar şi mai ales pe hârtie, dar şi în practică, unde, spre deosebire de alte spitale mari din ţară, cel de la Târgu Jiu e destul de bine aprovizionat cu medicamente şi alimente, asta dacă nu vă gândiţi doar la meniuri cu carne. "Nu avem probleme deocamdată cu banii. Deocamdată. Avem totul achitat la zi, la 1 iulie nu avem nicio datorie. Ne-am încadrat cu plăţile în aşa el încât să plătim totul. E posibil să umblăm la salarii pentru că trebuie să ne pregătim şi pentru ceea ce e mai rău. Ceea ce e în Europa şi restul lumii, peste Ocean, nu poate să nu ajungă şi la noi. Anul trecut angajaţii au avut salarii la maxim şi pentru că la sfârşitul lui 2008 aveam 60 de miliarde în conturi pentru că ei au muncit. Acum sursele de finanţare par să se reducă. Avem câteva calcule, planuri, nebătute în cuie, le vom discuta în Comitetul Director, după discuţii cu sindicatele cu care am avut relaţii bune până acum, sper că şi oamenii vor fi înţelegători şi să trecem cu bine o situaţie de criză. Se va umbla probabil la sporuri, la cele mari, nu la baza salariilor, dar astfel de discuţii sunt încă premature", declară Mergea.
 


Vizualizări: 167

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: