Director dat în judecată pentru o geantă de laptop şi două telefoane

Ion Cojocaru, fostul director de la UEF Motru, a fost dat în judecată de către instituţie pentru restituirea unei genţi de laptop şi a două telefoane mobile. Cojocaru spune că este vorba despre un singur telefon primit gratuit la prelungirea abonamentului şi despre o geantă de laptop achiziţionată în anul 2007. Acesta spune că este dispus să aducă geanta în condiţiile în unitatea îi va restitui suma de 10.000 de euro, daune morale câştigate în instanţă pe motivul destituirii ilegale din funcţie.

Ion Cojocaru a fost dat în judecată de către Unitatea de Execuţie Foraje Motru, în data de 4 iulie, obiectul procesului fiind acţiune în răspundere patrimonială, fiind vorba despre recuperarea a două telefoane mobile şi a unei genţi de laptop.
UEF Motru se află în insolvenţă, iar Cojocaru susţine că nu i-a cerut nimeni să restituie bunurile respective. „Nu m-a chemat nimeni la UEF pentru astfel de probleme. Mi-am luat un telefon mobil, la abonament, cu valoare zero. S-au luat telefoane gratuite pe puncte şi s-au dat la şefii de brigadă, la conducere, la şoferi, la vreo 30 de persoane. Nu am afectat nici abonamentul, noi am făcut prelungire de contract şi am obţinut aceste telefoane cu valoare zero”, a declarat Ion Cojocaru.
Fostul director nu înţelege nici de ce i se cere să restituie geanta de laptop după aproape 10 ani de achiziţionare. „Nu mai înţeleg nimic, laptopul l-au casat, iar acum îmi cer geanta. Geanta aceea am primit-o în 2007. E clar că au încercat şi încearcă în continuare să mă atace prin toate mijloacele posibile. O să merg să le duc o geantă”, a precizat Cojocaru.

Geantă de laptop contra 10.000 de euro
Fostul director de la UEF Motru spune că nu mai are geanta respectivă, însă va cumpăra una nouă, cu condiţia ca unitatea să-i restituie cei 10.000 de euro, daune morale câştigate în instanţă pe motivul destituirii ilegale din funcţie. „UEF e în faliment, dar are să-mi dea 10.000 de euro, m-au băgat la masa credală, iar acum mă dau în judecată pentru o geantă de laptop. Le propun să facem schimb, eu le dau geanta, ei să-mi dea 10.000 de euro, daune morale câştigate în instanţă pe motivul destituirii ilegale din funcţie. E vorba despre procesul pe care l-am câştigat la Curtea de Apel”, a declarat Ion Cojocaru.
Fostul şef al UEF Motru se judecă acum şi pentru câştigarea drepturilor salariale pe perioada în care nu a mai fost director. „Am făcut contestaţie la Înalta Curte pentru că cei de la Craiova mi-au dat doar daunele morale, fără drepturile salariale. Cei 10.000 de euro sunt numai daune morale, aşa a judecat instanţa, mi-a dat daunele, dar fără drepturile salariale. Ori îmi dau şi drepturile salariale, ori să-mi ia şi daunele morale, să se judece corect”, spune Cojocaru.

Vizualizări: 2,753

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: