SURSE: Directoratul CE Oltenia, scindat

Directoratul CE Oltenia este împărţit în două tabere, spun surse din cadrul companiei energetice. Una dintre tabere ar fi formată din Laurențiu Ciobotărică, fostul manager al companiei, acum doar director al Diviziei Financiare, Daniel Antonie - directorul Diviziei Miniere și Adrian Mircea Teodorescu - unul dintre membrii Directoratului care nu răspunde de nicio divizie. De altfel, sunt voci care spun că directorul general al companiei, Ionel Ilie, care este și președintele Directoratului, nu are nicio putere de decizie în ceea ce priveşte Divizia Minieră, asta pentru că Daniel Antonie nu răspunde decât în fața Consiliului de Supraveghere asupra activității sale. De altfel, se zvoneşte că la şedinţa cu ministrul Victor Grigorescu de vineri, 1 iulie, Ilie l-ar fi pârât pe Antonie că nu a pus în aplicare organigrama avizată încă din luna februarie și că în unitățile miniere este harababură. În Directorat mai este și Ovidiu Bălăcescu, un alt director care nu răspunde de nicio divizie, despre care nu se cunoaşte exact în ce tabără este. Cert este că această scindare a Directoratului nu face decât să creeze haos în Complexul Energetic Oltenia, așa cum și managerul Ionel Ilie a spus-o, făcând referire la Divizia Minieră.

Vizualizări: 6,233

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: