Directorii de şcoli, din nou la concurs

Ministerul Educaţiei Naţionale a stabilit un nou calendar de pentru directorii care ocupă fără concurs astfel de funcţii în cadrul unităţilor de învăţământ. Evaluările încep în luna iulie, în Gorj fiind aproximativ 50 de directori care vor fi testaţi. „În intervalul 19 iunie-6 iulie are loc înscrierea candidaţilor şi verificarea dosarelor de înscriere, urmând ca pe 13 iulie să se afişeze lista finală a candidaţilor. Pe 17 iulie are loc proba scrisă, iar cel târziu pe 2 august se vor afişa rezultatele finale”, a declarat Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Gorj.

Potrivit ISJ Gorj, în perioada 21-23 august are loc emiterea deciziilor de numire în funcţie începând cu 1 septembrie 2017. În cazul în care nici de această dată unii dintre candidaţi nu promovează examenul, ISJ Gorj va numi tot prin detaşare director în fruntea şcolii.

Directori numiţi

În prezent, aproximativ 50 de unităţi şcolare din Gorj au directori numiţi la vârful şcolii. Printre acestea se numără: Școala Gimnazială Aninoasa - Fierăscu Cătălin, director adjunct; Școala Gimnazială Mușetești - Nicuț Diana Claudia, director; Școala Gimnazială nr.6 Târgu Jiu - Sulea Alin, director; Școala Gimnazială Samarinești - Raț Florin Adrian, director; Școala Gimnazială nr.8 Târgu Jiu - Pașek Ionela, director adjunct; Liceul Tehnologi Baia de Fier - Popa Elena, director adjunct; Liceul Tehnologic Turceni: Mitrea Gheorghe și Enache Constantin – directori adjuncți; Liceul Tehnologic Bustuchin – Lascu Renata Simona- director adjunct; Școala Gimnazială Bălănești – Rotaru Radu, director; Liceul Tehnologic Roșia Jiu – Bobei Irina, director adjunct, Școala Gimnazială Cărbunești- Babucea Teodora, director; Pîrvan Cosmin, director adjunct, Școala Gimnazială Bumbești Pițic – Arsenie Claudia, director.

Vizualizări: 1,051

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: