Discuții pentru modificarea Legii sindicatelor

Ministrul Consultării Publice și Dialogului Social, Gabriel Petrea împreună cu Lia Olguța Vasilescu, Ministrul Muncii și Justiției Sociale au avut luni, 13 februarie a.c. o preconsultare cu reprezentanții principalelor confederații sindicale și patronale din România pe marginea oportunității modificării Legii nr. 62/2011, Legea Dialogului Social.

În cadrul discuțiilor a fost reiterată disponibilitatea reprezentanților sindicatelor și patronatelor de a colabora cu Ministerul Consultării Publice și Dialogului Social în vederea elaborării unor modificări la Legea Dialogului Social.

„Ceea ce dorim este de a consulta toți actorii care au expertiză pe acest domeniu. Toate aceste consultări vor fi transparente și se vor desfășura conform atribuțiilor Ministerul Consultării Publice și Dialogului Social (MCPDS) care are rolul de a coordona dialogul social la nivel național. Am convenit împreună cu reprezentanții principalelor confederații sindicale și patronale stabilirea unor principii pe care să se bazeze toate modificările. În primă fază vom debloca dialogul social, ulterior vom pregăti o lege care va fi dezbătută cu toți partenerii.” – Ministrul Gabriel Petrea în cadrul discuțiilor.

Agenda de discuții a mai cuprins teme de interes comun, cu accent pe prioritățile și problemele fiecărei organizații sindicale și patronale precum și modificări legislative prioritare, conform Programului de Guvernare 2016-2020.

La întâlnirea bilunară cu Ministrul Consultării Publice și Dialogului Social au participat reprezentanții principalelor confederații sindicale și patronale: Cartel ALFA, Blocul Național Sindical (BNS), Confederația Sindicatelor Democratice din România (CSDR),  Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România – FRĂȚIA, Confederația Sindicală Națională MERIDIAN, Confederația Patronală CONCORDIA și Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR).

Vizualizări: 1,681

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: