Disponibilizaţii UMR ameninţă cu greva foamei

Câţiva salariaţi ai Uzinei Mecanice Rovinari (UMR) amenință cu intrarea în greva foamei. Aceştia fac parte din personalul disponibilizat urmare a intrării în faliment a unităţii. Jumătate din salariați au fost păstrați, activele societății fiind preluate prin închiriere de acţionarul majoritar, SC Popeci Utilaj Greu SA, care vrea să continue activitatea de reparații pentru minerit. Oamenii sunt nemultumiţi şi pentru faptul că nu și-au mai luat salariile de două luni.

Uzina Mecanică Rovinari a intrat în faliment, iar mare parte dintre salariaţi au rămas pe drumuri. Cei care nu au fost selectați de noul proprietar al unităţii spun că vor intra în greva foamei. Aceștia cer noilor patroni să spună care au fost criteriile pe baza cărora i-au selectat pe cei care vor rămâne în cadrul unității. "Din câte am înțeles vor pleca acasă maximum 70 de oameni. Sunt oameni care n-au ce mânca. Oamenii vor să intre în greva foamei. Ne-au sunat să ne strângem acolo pentru că nu se mai poate. Avem fluturaşii, cred că nu exagerez, dar de patru ani chiar s-a luat cu minus. O să intrăm în greva foamei și atunci vom sesiza autoritățile", a declarat Valerică Pârvulescu, disponibilizat de la UMR.
Angajații uzinei spun că aveau salarii mici, dar au rămas la locul de muncă. Mai mult, aceștia au explicat că nu și-au luat lefurile de câteva luni. "Sunt pe lista de concedieri. Pe noi ne-a disponibilizat pentru niște motive care nu ne-au fost aduse la cunoştinţă. Timp de patru ani ni s-a dat salariu 75% şi învoiri. Am lucrat, de pilă eu, într-o turnătorie și n-am luat mai mult de 400-500 lei pe lună. Sunt oameni care sunt vai de mama lor acasă și n-au ce mânca din salariul acesta pe care nici nu ni l-au dat. Noi din septembrie nu am mai luat bani, atunci ne-au dat jumătate din lichidare", a spus Costinel Vâlceanu.
Printre cei care şi-au pierdut locul de muncă sunt și oameni care au lucrat în cadrul societăţii de la înfiinţare şi care se tem că nu îi va mai angaja nimeni. "Sunt şi eu pe listă. Din '89 lucrez aici. Am lucrat în condiții grele. 11 ani în turnătorie. De trei ani secția aceasta figurează închisă, dar a mers în continuare. Eu am 52 ani, am căutat alt loc de muncă și nu am găsit. M-a întrebat prima dată de vârstă, era pentru un post de șofer livrator. Mai e soția care mai aduce venituri, cu minimul pe economie. Am doi copii. Nu știu ce vom face, plecăm în afară", a explicat Gheorghe Ploscaru, sudor la UMR.
Un număr de 209 persoane au prestat activitate pentru Uzina Mecanică Rovinari și doar circa jumătate vor fi preluați de noii proprietari. Unitatea a intrat în faliment după ce Complexul Energetic Oltenia a renunțat la mare parte din contractele pentru reparații în cariere. UMR avea datorii uriaşe faţă de Finanţe, furnizori, primăria Rovinari și prestatori.

Galerie foto




Vizualizări: 2,395

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: