Doar doi candidaţi!?

În timp ce Lumea Mare se agită din motive reale şi de-a dreptul periculoase, românii se dau de ceasul morţii, Doamne fereşte să ghicească cine va fi şeful PDL-ului. Japonia urmărită se pare de blestemul nuclear trece prin moment cumplite ce vor avea repercusiuni la nivel mondial chiar dacă norul îmbibat cu cesiu nu va trece la propriu şi peste România, dar în mod sigur va influenţa nevăzut economia ce n-a ieşit din zona de recesiune. Mişcările de revoltă din lumea arabă, care s-au rostogolit ca un bulgăre de zăpadă se pare că s-au cantonat în Libia lui Gadaffi  reuşind să provoace în Europa tot felul de idei năstruşnice. Sarkozy, iute din fire, s-a repezit să propună o intervenţie în sprijinul insurgenţilor, insurgenţi care deocamdată nu prea se ştie cine şi ce doresc ei. Cum era de aşteptat, preşedintele Franţei s-a trezit că vorbeşte singur avântul său de luptător în deşertul libian fiind frânat chiar şi de preşedintele Băsescu, care n-a pierdut ocazia să-i amintească lui Sarkozy că nu e singur pe lume şi în această perioadă deşertul poate fi un loc periculos. În ţară, de departe prima pagină este ţinută de democrat liberali care anunţă o primăvară fierbinte. Partidul s-a poziţionat deja în jurul celor două candidaturi anunţate aproape oficial de Boc şi Blaga. Preşedintele, apolitic cum îl ştim, şi-a anunţat deja susţinerea pentru Boc ceea ce înseamnă că se va ţine de cuvânt şi va numi un premier tehnocrat a cărui principală misiune va fi aceea de a veghea la implementarea măsurilor deja asumate de premierul Boc şi la organizarea alegerilor din anul viitor. Aproape toate femeile din partid şi-au anunţat susţinerea pentru candidatul Boc pentru că ştiu că în varianta Blaga nu-şi vor mai putea plimba Vitoanele pe sub nasul electoratului. Blaga rămâne să se sprijine pe aşa-numiţii grei ai partidului, care în ultimul timp s-au dat la o parte şi au fost destul de duri cu ideile venite pe filiera Cotroceni. Autonomia de care s-au bucurat filialele judeţene ale partidului, autonomie dusă până la dezlânare, se înscrie tot în cercul restrâns al intereselor de susţinere a moţiunilor pentru şefia partidului. Interesul atragerii în una din zonele de influenţă deja conturate îi face pe liderii locali mai importanţi decât sunt, lucru care cu siguranţă că nu se va mai întâmpla după alegeri, când indiferent cine va câştiga va schimba macazul. Alegerile de la PDL sunt foarte importante pentru noi toţi pentru că ele nu vor exprima doar voinţa unui partid care este până la urmă un grup restrâns  ci vor influenţa politica de guvernare cel puţin până la alegerile din 2012. Spun asta pentru că deseori în ultimul timp s-au auzit voci din interiorul partidului care au acuzat cabinetul Boc de faptul că măsurile pe care le-a luat de-al lungul timpului n-au fost totdeauna discutate în Modrogan. Până la urmă un partid de aceea luptă, să câştige alegerile ca să-şi poată impune programul său de guvernare. Sau aşa-mi place mie să cred!?

Vizualizări: 92

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: