Dosar penal pentru că au furat lemne

Patru persoane s-au ales cu dosare penale după ce au fost prinse tăind arbori. Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean ,,Tudor Vladimirescu” Gorj au depistat în zona împădurită de pe raza comunei Bălăneşti patru persoane care au tăiat cu ajutorul unui motoferăstrău un număr de 13 arbori, nemarcaţi silvic, de esenţă stejar şi ulm. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi, Alin Ivan, aceştia transportau lemnul spre domiciliu cu ajutorul a patru atelaje tip căruţă. În urma stabilirii identităţii persoanelor depistate, a reieşit faptul ca una dintre acestea are antecedente penale, fiind acuzată  pentru o faptă similară. „Persoanelor în cauză le-au fost întocmite actele procedurale premergătoare începerii urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere fără drept de arbori şi sustragere  a arborilor tăiaţi, iar dosarul cauzei urmează a fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-jiu, în vederea atribuirii numărului unic de înregistrare“, a declarat Alin Ivan. Întâmplarea a avut loc pe data de 5 noiembrie dar, potrivit lui Ivan, delictele silvice au luat amploare, un alt caz fiind depistate cu două zile înainte de cel pe care îl relatăm, pe 3 noiembrie.

Vizualizări: 99

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: