Dosare penale pentru patru șoferi

Polițiștii rutieri din Gorj au întocmit mai multe dosare penale în urma controalelor făcute în trafic în ultimele două zile. Un bărbat de 35 de ani, din Alunu, judeţul Vâlcea, s-a ales cu dosar penal pentru că șofa un autoturism pe Strada Eroilor, din Orașul Târgu Cărbuneşti, având permis de conducere eliberat de către autorităţile canadiene, permis care nu îi dă dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice din România. 

Cu dosar penal s-a ales și un bărbat 51 ani de ani, din comuna gorjeană Peștișani, care conducea un autoturism pe DN 67 D și a refuzat testarea alcoolemiei. “În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de sustragere de la prelevarea de mostre biologice”, anunță IPJ Gorj.

La data de 11 decembrie, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Motru au identificat în trafic un tânăr de 24 de ani, din comuna Corcova, judeţul Mehedinţi, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 Motru, având numărul de înregistrare provizoriu expirat din data de 03 decembrie a.c.. Totodată, în urma testării cu cu aparatul alcooltest a rezultat o concentraţie de 0,06 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosarul penal sub aspectul săvârşirii infracţiuni de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat.

Tot miercuri, un tânăr de 26 de ani, din comuna Baia de Fier, a fost prins în timp ce conducea un autoturism pe DJ 665 Cernădia, având o concentraţie de 0,43 mg/litru alcool pur în aerul expirat. De asemenea, cu ocazia verificării în bazele de date s-a stabilit faptul că tânărul nu figurează cu permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. ”În cauză s-a întocmit dosarul penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi fără a deţine permis de conducere”, a anunțat IPJ Gorj.

Vizualizări: 4,112

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: