Dosarul lui Modroiu şi Moşoiu, aproape de final

Fostul și actualul primar de la Drăguțești, Ion Modroiu și Vasile Moșoiu, au toate șansele să cunoască o decizie a instanței în această toamnă în procesul în care sunt inculpați și acuzați de abuz în serviciu în formă calificată.

Procesul lor, în care mai sunt și alți inculpați, a primit ieri ca următor termen de desfășurare săptămâna viitoare, fiind destul de evident că la aproape doi ani de când instanța a fost sesizată cu rechizitoriul din acest dosar, magistratul de caz se pregătește să pronunțe o decizie. La începutul lunii la dosar a fost depus un raport de expertiză, iar inculpații au avut răgaz să depună obiecțiuni, pe care le pot studia până la termenul de săptămâna viitoare, după care va urma și pronunțarea unei sentințe, una pe care, la începutul procesului, primarul Moșoiu spunea că o așteaptă liniștit, știindu-se nevinovat.

Între timp lucrurile s-au mai schimbat, iar primarul a primit o condamnare cu suspendare de un an de zile într-un alt dosar penal, verdict care nu este definitiv, dar care, dacă nu va fi modificat după contestare, îi va complica acestuia existența. În dosarul de acum Moșoiu este inculpat alături de predecesorul său pentru că au construit peste râul Jiu, pe raza comunei, un pod și două podețe pentru care au decontat sume de bani mai mari decât lucrările efectuate. Anchetatorii au constatat un prejudiciu de vreo 400.000 de lei, pentru care l-au mai trimis în judecată și pe dirigintele de șantier Nicolae Isar, dar și pe omul de afaceri Valentin Frunză, fugit în Italia în urmă cu câțiva ani. Firma acestuia, Cosgiorgi SRL, a câștigat în 2007 executarea lucrărilor la Drăguțești fără ca primăria să fi organizat o licitație, la selecția de oferte prezentându-se și o altă firmă. Ulterior, ambele firme au făcut tot felul de combinații cu materiale de construcții pentru a lua bani de la bugetul local, primarii plătind fără să fie prea atenți pe ce semnează, acum Modroiu și Moșoiu fiind nevoiți să dea explicații la instanță pentru a nu își încărca în vreun fel cazierul.

Vizualizări: 163

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: