Două şcoli închise la Tismana. Primar: Nu sunt bani!

Două şcoli din Tismana vor fi închise de anul viitor. La Topeşti şi Sohodol se va pune lacătul pe unităţile de învăţământ. Primarul Marian Slivilescu a anunţat că nu sunt nici copii, dar nici bani pentru salarizare.

În plus, unităţile şcolare nu se vor putea încadra în bugetul stabilit pentru acest an. Costul standard per elev a rămas la fel, în timp ce salariile au mai fost majorate, susţine edilul Marian Slivilescu: „Probleme sunt cu asigurarea salariilor cadrelor didactice. Am văzut că sunt 25% din unităţile de învăţământ care îşi asigură salarizarea. Facem parte din cei care nu îşi asigură. Avem o diferenţă la salarizare de peste 800 de mii de lei. Vom trebui să apelăm la comasări de clase, la închiderea unor forme de învăţământ ori şcoli, să fie un echilibru”. 

Iar acesta nu va fi decât un început în procesul de închidere ori comasare a şcolilor de la sate. Pentru că nici copii nu sunt mulţi, unităţile şcolare nu vor putea fi păstrate deschise. „Sunt şcoli unde vom închide porţile, transferăm copiii la alte şcoli ca să avem şi clase cu un număr de elevi mult mai mare. Alocaţia per capita nu a mai fost mărită de mult timp. Una este şcoala din Sohodol, unde aducem copiii de la 4-5 kilometri, şi alta este să ai o şcoală în centrul comunităţii, unde costurile sunt altele. Ne gândim la două şcoli, de la Topeşti şi Sohodol. Vom avea doar trei şcoli. Unde se poate, încercăm să păstrăm doar forma de învăţământ primar. Va fi greu pentru că sunt şi copii puţini. Vom acţiona la fel şi anul viitor”, a mai explicat primarul Marian Slivilescu.

Vizualizări: 3,465

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: