Profesorii vor să boicoteze simularea examenelor naţionale

Sindicaliştii din învăţământ au dat un ultimatum Guvernului. Dacă în două săptămâni nu vor fi luaţi în calcul, profesorii sunt pregătiţi să treacă la proteste. Vor să boicoteze simularea examenelor naţionale.

Cele mai mari nemulţumiri ale dascălilor sunt reducerea posturilor din mai multe unităţi de învăţământ, comasarea claselor, salariile umilitoare ale angajaţilor din învăţământ şi discriminarea personalului din educaţie, comparativ cu alte sectoare bugetare, prin neacordarea unor sporuri.

„Dacă în maximum două săptămâni nu vor fi negocieri, vom trece la acţiuni de protest care pot culmina cu declanşarea unui conflict de muncă de amploare, inclusiv greva generală. Principala problemă a sistemului se referă la reducerea posturilor, din cauza costului standard per elev, care este calculat greşit”, susţine Constantin Huică, liderul Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământ (USLI) Gorj.

În plus, profesorii sunt supăraţi că primesc prea puţini bani. „Deşi s-a repetat de mai multe ori că nu vor fi scăderi salariale, iată că avem exemple concrete în care se întâmplă acest lucru. Avem colegi din personalul nedidactic cu jumătate sau un sfert de normă care, din cauza noului Cod Fiscal, pierd bani din salariu: câte 200 de lei pentru cei cu jumătate de normă, iar cei care au un sfert de normă, vin cu 54 de lei de acasă, pentru că toate contribuţiile sociale se plătesc la nivelul salariului minim pe economie, chiar dacă aceştia au venituri mai mici”, a mai transmis Huică.

Prima măsură pe care au în plan să o ia dascălii este boicotarea simulării examenelor naţionale şi a Bacalaureatului. Profesorii anunţă că vor veni la şcoală, dar vor refuza să intre în sălile de curs ca să supravegheze elevii. Spun că vor sta la uşă, în timp ce elevii vor fi monitorizaţi de sistemul audio-video ce va fi implementat odată cu aceste simulări.

Vizualizări: 488

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: