Drept la replică

Ca urmare a articolului „Şoferul primăriei Rovinari, oprit cu focuri de armă”, primaria Rovinari doreşte să facă următoarele precizări:

Cu toate că autorul articolului a cerut un punct de vedere oficial viceprimarului oraşului Rovinari, Chivu Laurenţiu, în care acesta din urmă dezminte categoric că Nicolae Uţescu, unul dintre cei patru reţinuţi pentru infracţiunea de furt, este angajatul Primăriei Rovinari, autorul continuă confuzia făcută în titlul articolului şi în conţinutul acestuia.

De fapt, Nicolae Uţescu este angajatul societăţii Apă Canal şi Salubritate (mai precis lăcătuş în cadrul acestei societăţi), şi nicidecum „şoferul primăriei Rovinari”, lucru precizat şi de viceprimarul oraşului Rovinari.

Are dreptate viceprimarul Chivu Laurenţiu când spune că „cel care greşeşte trebuie să plătească”, mai ales că acesta este cercetat pentru o faptă comisă în afara orelor de program. Cu toate că era un angajat care nu crea probleme la serviciu, este treaba fiecăruia ce face în timpul său liber.

Autorul articolului nu trebuia să confunde angajatul unei societăţi cu „şoferul primăriei Rovinari” doar pentru simplul fapt că acţionarul respectivei societăţi este Consiliul Local Rovinari. Pandurul este o „gazetă pe sufletul norodului” care nu trebuie să pună într-o imagine negativă Primăria Rovinari publicând articole cu titluri bombastice.

Viceprimar,                                                                   Consilier imagine,

Ing. Chivu Laurenţiu                                                  insp. Simion Mădălin

Vizualizări: 119

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: