DSVSA Gorj şi Parchetul Judeţean fac angajări

Gorjenii care vor să ocupe un loc de muncă în cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj au la dispoziţie mai multe opţiuni. Instituţia scoate la concurs postul de director executiv, dar şi locuri de şefi serviciu şi şefi birou. Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj pune şi el la bătaie un post de manager economic în cadrul Departamentului Economico - Financiar şi Administrativ.

Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj scoate la concurs postul deţinut interimar de Nicolae Călescu, după ce fostul director Ion Iliuţă a ales să plece la Bucureşti. Concursul are loc în data de 23 respectiv 24 septembrie şi se pot înscrie candidaţi absolvenţi de studii superioare în domeniul medicină veterinară, studii de masterat în domeniul administraţiei publice şi o vechime de trei ani în exercitarea funcţiei publice. Tot DSVSA Gorj angajează un şef birou - Biroul Evidenţă Informatică şi Control Administrativ şi un şef serviciu - Serviciul Control Oficial Sănătate Animală. Candidaţii pentru aceste două posturi trebuie să fi absolvit studii superioare în domeniul medicină veterinară, să aibă studii de masterat sau studii postuniversitare şi să aibă o vechime de doi ani în exercitarea unor astfel de funcţii. Concursurile au loc tot pe 23, respective 24 septembrie.

De asemenea, Ministerul Public organizează un concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de conducere de manager economic al Departamentului Economico - Financiar şi Administrativ din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Concursul este programat pentru data de 21 septembrie, ora 10.00.

Vizualizări: 162

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: