Echipamente de protecție pentru Spitalul Târgu-Cărbunești. Primul lot de la Minister

Ministerul Sănătății a trimis în Gorj primul lot de echipamente de protecție. Acestea au ajuns la Spitalul de Urgență Târgu-Cărbunești, unitate medicală ce a fost desemnată să trateze exclusiv pacienții care vor fi infectați cu noul coronavirus. În paralel, autoritățile locale fac demersuri să caute noi fonduri ca să sprijine spitalul să aibă tot ce e nevoie pentru o astfel de misiune.

În prezent, la spital se lucrează pentru stabilirea circuitelor, a camerelor pentru decontaminare. Urmează ca, în perioada următoare, Ministerul Sănătății să trimită în Gorj și aparatură medicală. „Se lucrează de câteva zile la refacerea circuitelor de la spital. Cu sprijinul unor oameni cu inimă mare care au înțeles că este nevoie de ajutor, s-a făcut front comun și țin să le mulțumesc celor care s-au implicat. A venit și un prim lot de echipamente de protecție de la Ministerul Sănătății. Așteptăm să apară și alte asemenea echipamente de protecție, precum și aparatura medicală necesară îngrijirii bolnavilor care sperăm să nu fie prea mulți. Dacă s-ar putea, să nu avem deloc astfel de cazuri. Într-o perioadă relativ scurtă de aici încolo, spitalul va fi pregătit pentru a putea primi bolnavi”, a declarat primarul din Târgu-Cărbunești, Dănuț Birău, la Radio Infinit.

În același timp, și autoritățile caută fonduri să susțină spitalul. Edilii vor face o nouă rectificare bugetară pentru a direcționa bani către spitalul din oraș ca să facă față noii provocări. „Și noi, la nivel de primărie, am făcut o adresă către DSP și Ministerul Sănătății pentru a suplimenta fondurile. Vom căuta la rectificarea bugetară să găsim creditele bugetare neutilizate în primul trimestru și să le redirecționăm către spital în așa fel încât să încercăm să ducem cât mai multe fonduri pentru a putea să trecem cu bine peste această perioadă. De săptămâna trecută, de când s-a stabilit că Spitalul de la Târgu-Cărbunești va fi dedicat în totalitate tratării pacienților care au acest virus, s-a început externarea. Noi, la nivel de primărie, prin Direcția de Asistență Socială, am dus acasă câțiva pacienți care nu aveau posibilitatea de a se deplasa de la spital către domiciliu”, a mai spus Birău.

Spitalul din Târgu-Cărbunești va fi primul din județul Gorj care va trata bolnavii infectați cu Covid 19.

Vizualizări: 1,674

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: