Elevi ţinuţi în frig. „Lemnele sunt netăiate”

Situaţie revoltătoare în comuna Bolboşi. Copiii care învaţă la şcoala din Ohaba sunt nevoiţi să se îmbrace gros când merg la ore, iar în clase dârdâie de frig alături de profesori. Femeia de serviciu a ieşit la pensie şi nu mai are cine să se ocupe de clădire. Autorităţile au încercat să predea aceste atribuţii celor care primesc ajutor social, dar n-au avut sorţi de izbândă. Până vin ninsorile, un şofer din primărie va face focul.

La şcoala din Ohaba învaţă circa 40 de copii. De când a început vremea rea, nu era o problemă prea mare lipsa îngrijitorului. Câţiva asistaţi social făceau curăţenie, prin rotaţie, la şcoală. Odată cu frigul, este nevoie de foc, iar aceştia nu au mai trecut să încălzească şcoala şi nici nu au pregătirea necesară să aibă grijă de centrală. Aşa se face că micuţii de la grădiniţă şi de la şcoala primară învaţă în frig.

„Marţi, am dus copiii la şcoală. Era şcoala închisă la 8 dimineaţa. Nu era foc făcut, nimic. Toate mămicile am luat copiii şi i-am dus acasă. Nici nu vrem să-i mai trimitem la şcoală, mulţi dintre părinţi, până nu se rezolvă această problemă”, a fost semnalul unei mămici. „Cine îşi lasă copilul să se îmbolnăvească? Eu, oricum, am în plan să mut copilul. Asta e şcoală? Să aduci copilul şi să fie frig cu centrală şi lemne. Lemnele sunt nesparte, netăiate. A plătit o doamnă profesoară nişte băieţi să vină cu drujba şi să taie lemne să facă focul”, a spus un alt părinte.

Primar: Este o situaţie complicată

Primarul comunei Bolboşi, Gheorghe Bilea, caută soluţii. „Am încercat cu cei de la 416, de la ajutorul social, din martie până în vară, dar nu s-au prea ţinut de sarcini. Ba vin, ba nu vin. De câteva zile, merge un angajat de la primărie de dimineaţă. Aprinde focul. Dar va fi problemă când va începe să ningă pentru că băiatul este şi pe utilajul pentru deszăpezire. Ne gândim să mutăm copiii la şcoala din centru, dar nu cred că va fi spaţiu suficient şi pentru cei de la grădiniţă. Este o situaţie complicată. Nu avem nici contabil la şcoală”, a explicat edilul.

Bilea a explicat şi de ce au găsit copiii şcoala închisă: „Am avut probleme cu un microbuz care transportă copiii. S-a defectat şi a trebuit să-l rog pe angajatul care se ocupă şi de centrală, să transporte el copiii la şcoală şi aşa s-a întârziat. La 8 şi 10, când a ajuns la şcoală, nu mai era niciun copil, dar se va face focul de acum înainte. Este complicat pentru că ne-am gândit să rugăm şi părinţii să ne ajute, dar este o soluţie cam periculoasă, pentru că este nevoie şi de ceva cunoştinţe să foloseşti centrala şi nu putem să ne asumăm niciun risc”, a mai completat primarul din Bolboşi.

Posturi blocate, nevoie de bani

Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj a aflat din presă de această problemă. „Am discutat cu domnul director. A transmis că se vor ocupa de încălzirea acestei şcoli câteva persoane care beneficiază de ajutorul social şi prestează muncă în folosul comunităţii. Nu poate fi scos la concurs postul de fochist nici măcar cu sfert de normă pentru că unitatea de învăţământ nu se încadrează în costul standard per elev”, a specificat Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al ISJ Gorj.

Vizualizări: 1,010

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: