Elevii de la „Ecaterina” îşi „botează” robotul. Şi tu îi poţi ajuta!

Echipa Technogods Robotics de la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu caută un nume pentru robotul cu care va participa la cea mai tare competiţie între roboţi din ţară, First Tech Challenge România.

Liceenii au lansat şi un concurs pe reţelele de socializare. Cel care va veni cu cea mai bună variantă de nume pentru robot va câştiga un premiu. „Avem nevoie de ajutorul vostru să dăm un nume robotului nostru cu care vom participa la BRD First Tech Challenge România pe 23-25 martie. Scrie în comentarii cum ai vrea să numim robotul şi pe data de 26 februarie vom alege pe cel care ne place cel mai mult. Dacă trecem de 100 de sugestii, persoana care ne-a trimis numele ce ne place cel mai mult va câştiga un Amazon Echo Dot şi un poster cu echipa noastră, Technogods. Puteţi posta de câte ori doriţi şi puteţi da tag la oricine credeţi că vrea să câştige giveaway-ul nostru”, a transmis echipa Technogods Robotics.

Propunerile pot fi făcute pe pagina de facebook a Technogods Robotics Team. „Robotboy”, „Variable Acceleration System with Intelligent Lightweight Engineering sau pe scurt V.A.S.I.L.E.”, „Şto”, „ROBOCNET”, „Dorel”, „MîţuStoian” sunt doar câteva dintre propunerile făcute pe pagina de socializare.

Technogods Robotics Team este formată din zece elevi ai colegiului târgujian, pasionaţi de tehnologie: Ion Duiu, Octavian Liviu Stamatoiu, Alexandru Denis Zoican, Eduard Popescu, Andrei Dumitrescu, Mihai Vlad Udrescu, Nicola Maria Daniela, Ovidiu Rusu, Robert-Ştefan Şandru şi Mihai Pîrvuleţ. Sunt coordonaţi de profesorul Mihaela Runceanu și Alexandru Budin, director tehnic la o firmă de markenting și publicitate din Londra. 

Vizualizări: 379

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: