Este Ziua minerului. Mii de sărbătoriți la CE Oltenia!

Ziua Minerului este marcată la Complexul Energetic Oltenia pe 4 decembrie, de Sf. Varvara. Sunt circa opt mii de salariați la Direcția Minieră, dar de bucurat se bucură toți cei 13.000 de angajați ai companiei, care primesc tichetele cadou de 1.100 de lei.

Liderii de sindicat au transmis deja urări de bine pe paginile de socializare, iar la Motru vor fi depuneri de coroane în memoria celor care și-au pierdut viața în această grea meserie. Va fi și o petrecere la care sunt invitați politicieni, lideri de sindicat, șefi din minerit, reprezentanți ai autorităților locale.

”Ziua Minerului ne oferă ocazia de a aduce mulțumiri sincere și de a ne exprima deosebita considerație față de toți cei care și-au pus amprenta asupra cărbunelui extras din bazinele miniere ale Complexului Energetic Oltenia – veritabil punct de sprijin al energeticii românești. Acești oameni deosebiți, minerii, care nu s-au temut de riscurile unui mediu mai puțin prietenos, merită întreaga noastră prețuire pentru dârzenia și modestia lor, dar și pentru contribuția adusă la viata economică și socială a Gorjului, de-a lungul a zeci de ani de activitate. Conducerea Complexului Energetic Oltenia adresează un sincer și călduros „Noroc Bun!” în continuitatea activității lor, tuturor celor care au avut curajul de a alege meseria de miner” este mesajul postat pe site-ul companiei.

Vizualizări: 3,814

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: